În această dimineață, în jurul orei 09.30, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Biroul Rutier Brașov, în timp ce se aflau în executarea atribuțiilor de serviciu pe bld. Gării din municipiul Brașov, au efectuat semnal regulamentar de oprire, prin intermediul semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei din dotare, unui bărbat, care conducea un autovehicul.
Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalele de oprire efectuate de către polițiști și și-a continuat deplasarea, cadrele de poliție au procedat la urmărirea autovehiculului în cauză, acesta fiind imobilizat și extras din autoturism la intersecția străzii 13 Decembrie cu strada Turnului din municipiul Braşov, în zona semaforului pietonal, procedându-se, totodată la încătușarea acestuia.
„Cu ocazia legitimării conducătorului auto s-a stabilit că acesta are vârsta de 34 ani și domiciliază în municipiul Brașov, având valabil dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,55 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.