Un tânăr de 20 de ani s-a filmat în timp ce trăgea focuri de armă pe o stradă din municipiul Reșița, județul Caraș-Severin. Ulterior, acesta a postat videoclipul online, iar polițiștii i-au deschis dosar penal.
Poliția din Caraș-Severin a anunțat că s-a sesizat și au deschis o anchetă după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un tânăr în timp ce trage de trei ori în plan vertical cu un pistol.
Imagini în care un bărbat trage cu o armă în plan vertical, în apropierea unor blocuri de locuinţe, au fost publicate pe o reţea de socializare, relatează News.ro.
Incidentul are loc pe timp de noapte, iar în clipul care are doar 11 secunde bărbatul este surprins în timp ce trage de trei ori.
”În urma vizualizării imaginilor, poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea bărbatului care apare în imagini şi stabilirea situaţiei de fapt şi de drept, urmând a fi aplicate măsurile legale, ce se impun în acest caz”, a transmis, luni, IPJ Caraş-Severin.
Polițiștii au identificat persoana din filmare ca fiind un tânăr de 20 de ani, care a deţinut fără drept arma. Aceasta este neletală, dar se supune autorizării. Poliţiştii i-au confircat arma şi cartuşele şi acum îl cercetează penal.
”În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Poliţia Municipiului Reşiţa a fost identificat bărbatul care apare în imagini, precum şi arma folosită şi deţinută fără drept. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Reşiţa, care ar fi deţinut fără drept arma neletală, supusă autorizării, iar în cursul zilei de ieri ar fi încărcat imaginile pe contul său de socializare. Bărbatul nu este autorizat pentru portul şi folosirea armelor letale/neletale”, a transmis, luni, IPJ Caraş-Severin.
Poliţiştii au ridicat arma care este una neletala, pentru cercetări, precum şi 3 cartuşe neletale.
Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele bărbatului pentru deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării si uzul de armă fără drept, în care se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.
Foto si Video: Opinia Timişoarei
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!