VideoEveniment

Un pilot a aterizat cu elicopterul într-o benzinărie din Curtea de Argeş pentru a alimenta

Gabriela Bunghez

Un elicopter a rămas fără combustibil şi a alimentat într-o benzinărie din Curtea de Argeş.

Un elicopter de mici dimensiuni a aterizat într-o benzinărie din Curtea de Argeş, aparatul de zbor fiind filmat în timp ce este alimentat cu carburant.

Aparatul de zbor a fost filmat, miercuri, într-o benzinărie Rompetrol din Curtea de Argeş. Potrivit informaţiilor publicate pe internet, este vorba despre un elicopter înmatriculat în Statele Unite ale Americii.

Prezenţa aparatului de zbor în staţiile de alimentare cu carburant a provocat uimirea celor prezenţi, mulţi dintre ei înregistrând momentul cu telefoanele mobile. Înregistrarea cu elicopterul în benzinărie a devenit virală pe internet.

News.ro a contactat oficiali ai mai multor instituţii care au precizat că Autoritatea Aeronautică Civilă este instituţia abilitată să facă verificări cu privire la această întâmplare şi să stabilească dacă aparatul a urmat programul de zbor prestabilit.

Urmare verificărilor efectuate în legătură cu zborul și respectiv aterizarea elicopterului Robinson 44 cu nr. de înmatriculare N-1019V, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a identificat deținătorul aeronavei, în persoana unui cetățean de naționalitate germană și a costatat că au fost încălcate reglementările în vigoare în ceea ce privește desfășurarea zborurilor civile pe teritoriul României.

Având în vedere cele constatate și pentru ca instituțiile cu atribuții să poată lua măsurile care se impun, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a sesizat Federal Aviation Administration din SUA, în calitate de stat de înmatriculare al aeronavei în cauză, precum și Autoritatea Luftfahrt-Bundesamt, în calitate de stat al operatorului aerian.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !