Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie”.
Ieri, în jurul orei 17.55, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112. Cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 61 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de tâlhărie.
Polițiștii au stabilit că un adolescent i-ar fi sustras bărbatului, în vârstă de 61 ani, prin violență, un telefon mobil. Asta în timp ce se aflau pe strada Mihai Eminescu din municipiul Codlea, județul Brașov.
Polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un tânăr, în vârstă de 16 ani din municipiul Codlea. Acesta a fost condus la sediul unității de poliție în vederea continuării cercetărilor.
În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. A fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Imaginile de mai jos au fost postate pe Facebook de primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu.
Implementarea sistemului de monitorizare video în localitatea noastră își arată roadele. Astfel, am putut identifica individul care a comis infracțiunile din acest material video. Și care a fost reținut de organele abilitate de cercetare penală! Nu voi accepta, din partea nimănui, niciun fel de abatere de la normele sociale.
Mihai Cîmpeanu, primar Codlea
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI