VIDEO Sute de percheziţii în toată ţara într-un dosar pentru trafic de arme

VIDEO Sute de percheziţii în toată ţara într-un dosar pentru trafic de arme

Aproape 150 de percheziții se desfășoară în această dimineață, în toată ţara. Descinderile îi vizează pe membrii unei rețele de trafic de arme.

145 de percheziţii au loc miercuri într-un dosar vizând trafic de arme (nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor), după ce două firme din Polonia ar fi vândut fără drept, prin intermediul unei platforme autohtone, arme cu aer comprimat destinate tirului sportiv.

”La data de 28 iunie a.c., poliţiştii din cadrul structurilor arme, explozivi si substanţe periculoase, investigaţii criminale, specialişti criminalişti si din cadrul structurii de acţiuni speciale, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pun în aplicare 145 de mandate de percheziţie domiciliară, pentru documentarea unor infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”, anunţă IGPR, potrivit News.ro.

În cursul anului 2023, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a documentat activitatea infracţională a două societăţi comerciale rezidente juridic şi fiscal în Polonia care, prin intermediul unei platforme autohtone, ar fi comercializat, fără drept, unor persoane neautorizate, cetăţeni români, arme neletale din categoria celor supuse autorizării, mai exact arme cu aer comprimat destinate tirului sportiv.

Alte articole:   Românii nu mai au nevoie de viză pentru Thailanda

Activitatea vizează scoaterea din circuitul ilegal a armelor introduse fără drept pe teritoriul României, sub îndrumarea procurorilor de caz din cadrul unităţilor teritoriale de parchet.

Acţiunea vine în continuarea a 24 de mandate de percheziţie domiciliară, puse în aplicare, şi controalelor desfăşurate în perioada recentă, în aceeaşi cauză, care au condus la indisponibilizarea a 34 de arme neletale deţinute ilegal, supuse autorizării şi provenite din contrabandă.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate