VIDEO Stadiul principalelor investiții din Prejmer

VIDEO Stadiul principalelor investiții din Prejmer
Primarul comunei Prejmer, Mihai apafi, a prezentat o informare cu privire la totalitatea proiectelor care sunt în implementare sau care vor fi implementate în viitor.
Anul acesta, încă din luna Mai, am reluat lucrările de realizare infrastructură stradală în Stupinii Prejmerului, mai exact : excavarea zonei rutiere și realizarea terasamentului, rigole, accese, trotuare, așternere covor asfaltic, marcaje rutiere și semnalizare rutieră.
In graficul nostru de execuție, ne-am propus să finalizăm anul acesta totalitatea lucrărilor pe fiecare stradă din Stupinii Prejmerului, iar pista de biciclete ce leagă Prejmerul de Stupini, să o realizăm în anul 2025.
Din păcate, din cauza factorului financiar, nu am reușit să finalizăm lucrările propuse, fiind astăzi nevoiți să anunțăm suspendarea lucrărilor, cel mai probabil până în primăvara anului 2025. Până atunci, vom încerca să asigurăm cele mai bune condiții pentru locuitorii din Stupinii Prejmerului prin facilitarea accesului în gospodărie acolo unde nu s-au finalizat lucrările de așternere covor asfaltic (străzile : Rura Mică, Dionisie Hodârnău și Primaverii ).
Zilele trecute am finalizat marcajele rutiere pe străzile Școlii și Col.Stelian Rechițean și turnarea asfaltului pe trotuarul de pe Strada Rura Mare.
Vă asigurăm de toată preocuparea noastră în ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor în satul Stupinii Prejmerului și nu numai. Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere!”, a transmis primarul comunei Prejmer, Mihai – Florin Apafi .

Alte articole:   Bărbat din Cața arestat preventiv după ce și-a agresat partenera

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov