VIDEO Smiley a vizitat, astăzi, o grădiniță din municipiul Brașov!

VIDEO Smiley a vizitat, astăzi, o grădiniță din municipiul Brașov!

Smiley a dat, la propriu, în mintea copiilor. Artistul le-a făcut o surpriză copiilor de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 9 din Brașov. I-a vizitat pe micuți, s-a jucat cu ei, a dansat, a cântat, a făcut înviorarea de dimineață, iar copiii i-au adresat chiar și întrebări.

Acțiunea a făcut parte din proiectul Unicef – „România pentru fiecare copil”. Artistul, care are și el o fetiță de doi ani, ne-a spus ce a însemnat pentru el experiența de la grădinița din Brașov.

Copiii sunt foarte sinceri. Pentru că am și eu un copil acum, simt că sunt din ce în ce mai apropiat de vârsta copilăriei. Revin așa la jocurile copilăriei și la bucuriile gratuite și cincere pe care le oferă copilăria.

Smiley ne-a transmis și ce l-a impresionat la vizitele din țară organizate de Unicef în cadrul proiectului „România pentru fiecare copil”.

Sunt o grămadă de probleme pe care le-am observat mergând pe teren cu Unicef. Am întâlnit comunități a căror provocare era cum ajunge copilul la școală. Erau copii care așteptau după frații lor ca să facă schimb de încălțări ca să ajungă la școală. Probleme pe care Unicef încearcă să le rezolve de o grămadă de vreme. Unele sunt aproape rezolvate, altele pe drum spre rezolvare. Doar că durează foarte mult. Și asta e cel mai grav. Pentru că durând atât de mult, se pierd niște generații de copii pe care nu știu cum îi mai putem ajuta când devin adulți.

Grădinița nr. 9 din Brașov este una dintre instituțiile de învățământ din România care participă la componenta de educație incluzivă de calitate a proiectului „România pentru fiecare copil”. Directoarea instituției, Florentina Bordoiu, ne-a spus ce înseamnă parteneriatul cu Unicef.

Vizita de astăzi a ambasadorului Unicef România, Smiley, a venit cu mari emoții, atât pentru copii, cât și pentru noi ca adulți. A fost o zi foarte intensă, dar cu zâmbetul pe buze, deschiși către cunoaștere. Am prezentat cel mai important lucru: copilul în plenitudinea sa, în manifestarea sa în cadrul unei instituții de învățământ.

Tot din proiectul Unicef „România pentru fiecare copil” face parte și Centrul Comunitar Integrat, deschis la Brașov în parteneriat cu Primăria, prin Direcția de Asistență Socială. Acesta asigură incluziunea socială, dar și ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor vulnerabili din România.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate