Un nou sens giratoriu este amenajat la intersecţia DN73 – DN73A – DN1E din Râşnov. Lucrările au început, de astăzi, iar în două săptămâni vor fi încheiate, potrivit reprezentanţilor D.R.D.P. Braşov.
În intersecţie există un stalp de curent care va fi mutat, iar cablurile vor fi îngropate în subteran.
Pentru ca circulaţia pietonilor să nu fie afectată de noile amenajări, primaria a propus ca sensul giratoriu să fie translatat cu câţiva metri mai departe de locaţia actuală a intersecţiei, astfel nu va fi nevoie ca trotuarele din zonă sa fie micşorate.


