Rezervația naturală Muntele Tâmpa, un obiectiv turistic încărcat de istorie, a fost „luată cu asalt” de copii în cadrul proiectului educațional „Săptămâna Verde”.
200 de elevi de la Școala Gimnazială din Hălchiu au vizitat, astăzi, Rezervația Tâmpa. Totul a fost organizat de rangerul Viorel Mihai. Acesta a fost ajutat de reprezentanți ai Agenției Naționale a Ariilor Naturale Protejate și ai Agenției Metropolitane Brașov. De mare ajutor au fost și voluntarii care au contribuit la punerea în practică a acestei acțiuni cu un real succes. Micuții au respirat aer curat, au făcut mișcare, au cântat, s-au jucat și au petrecut câteva ore minunate în mijlocul naturii. Au admirat priveliștea superbă de toamnă. Toată această săptămână este dedicată copiilor. Elevi de la mai multe școli vor vizita Muntele Tâmpa zilele viitoare.


Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI