VideoEveniment

Premieră în România: Primii șoferi amendați “cu tableta”, la Cluj-Napoca. Când va fi introdusă amenda digitală la Braşov

Gabriela Bunghez

Noul sistem de amenzi al poliției rutiere, cel prin intermediul dispozitivelor mobile, a fost aplicat în premieră în România, la Cluj-Napoca.

Noul sistem de amenzi digitale a fost aplicat marţi, în premieră în România, de Poliţia Rutieră Cluj-Napoca. „Norocosul” a fost un șofer de 52 de ani, a fost amendat ”cu tableta”, pentru că nu purta centură de siguranță.

Polițiștii rutieri din Cluj-Napoca sunt primii care au început să aplice sancțiuni contravenționale folosind dispozitivele mobile, conform programului-pilot implementat de MAI, potrivit Digi24.

Este vorba despre o aplicație, care a fost instalată pe tabletele polițiștilor. Procesele verbale sunt tipărite pe loc, cu ajutorul imprimantelor mobile.

Primul șofer amendat pe tabletă este un bărbat de 52 de ani, care a fost sancționat contravențional cu 330 de lei și 2 puncte de penalizare, pentru neportul centurii de siguranță.

„Astăzi (marţi-n.r.), la Cluj, a fost aplicată prima sancțiune contravențională prin intermediul aplicației Abateri Rutiere – Mobile. „Norocosul”? Un bărbat, de 52 de ani, care a condus un vehicul fără a avea cuplată centura de siguranță”, a transmis Poliţia Română.

Procesul verbal a fost tipărit pe imprimantă mobilă.

Până la sfârșitul lunii septembrie toți polițiștii rutieri din țară vor folosi noul sistem

Printr-un proiect-pilot implementat de Ministerul Afacerilor Interne, polițiștii rutieri pot aplica sancțiuni contravenționale, prin intermediul dispozitivelor mobile (tablete), aflate în dotarea acestora.

Proiectul, transmite IPJ Cluj, se va extinde treptat, astfel că, la sfârșitul lunii septembrie, toți polițiștii din țară vor folosi noul sistem.

„A fost implementat proiectul, în sistem pilot, prin care polițiștii rutieri pot aplica sancțiuni contravenționale, prin intermediul dispozitivelor mobile (tablete), aflate în dotarea acestora. Astfel, a fost instalată aplicația ABATERI RUTIERE – MOBILE pe dispozitivele mobile din dotarea polițiștilor rutieri și au fost aplicate primele sancțiuni contravenționale. Proiectul va funcționa în sistem pilot și progresiv, fiind colectate informații privind calitatea experienței atât de la utilizatori, cât și din partea participanților la trafic. Numărul de dispozitive pe care va fi folosită aplicația va crește progresiv, astfel încât, până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta să fie utilizată de către toți polițiștii rutieri din țară. Procesele-verbale sunt tipărite cu ajutorul imprimantelor mobile din teren”, se arată în comunicatul transmis presei de reprezentanții IPJ Cluj.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !