VideoDin judeţ

Polițiștii au aplicat peste 60 de sancțiuni în valoare totală de aproximativ 13.000 de lei

Iulia Ghervan

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acţiuni fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Astfel, la data de 04 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului,  polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, jandarmi și polițiști locali, au organizat și desfășurat cu efective mărite, activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Forțele de ordine au acționat în principal în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase precum și în mijloacele de transport în comun de pe raza întregului județ Brașov.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost verificate 102 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, au fost legitimate aproximativ 1.050 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă şi verificate peste 160 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 47 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 18 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 1 pentru fapte de natură economică, în valoare totală de aproximativ  13.000 lei.

Totodată, au fost intensificate și activitățile informativ-preventive, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Scopul acestor activități, nu este aplicarea de sancțiuni contravenționale, dar nu vom tolera nicio abatere de la lege.

Recomandăm tuturor cetățenilor, să respecte măsurile de protecție sanitară, de distanțare fizică, precum și modul de organizare a evenimentelor pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur!

Suntem la datorie și aplicăm legea în litera și spiritul ei!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!