Un autocar în care se aflau aproximativ de 40 de pasageri ucraineni a lovit, luni seară, un limitator de înălţime în Năvodari, judeţul Constanţa. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea a anunţat că un autocar în care se aflau aproximativ 40 de pasageri, cetăţeni ucraineni, a lovit un limitator de înălţime, în Năvodari, potrivit News.ro.
Autocarul implicat în accident a lovit un limitator de înălţime, când şoferul a încercat să treacă pe sub un pod.
Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, având în vedere numărul de persoane implicate.
La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, trei ambulanţe SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi trei ambulanţe SAJ.
Cei aproximativ 40 de pasageri, cetăţeni ucraineni, au fost evaluaţi medical, iar cincisprezece persoane au fost rănite, între care şi doi copii. Opt persoane au fost transportate la spital, conştiente
Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie, acesta fiind dezactivat la 22.46.
Surse video: Agerpres si facebook.com/denis.ali
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI