Primarul comunei Comăna, Virgil Grusea, spune că a fost astăzi pe șantier pentru a vedea stadiul lucrărilor de la podul de peste râul Olt, realizate de Compania Națională de Investiții.
„Lucrările sunt în graficul stabilit. S-au turnat deja trei piloni de beton la o adâncime de 30 m, se forează următorul, în paralel se lucrează și la construcția noului drum. Dacă vremea va tine cu noi, ceea ce părea un vis acum șase luni, ușor-ușor, dar sigur, devine certitudine”, spune Grusea.
Şoferii circulă în prezent pe ruta ocolitoare care urmează traseul Comăna de Jos – Hoghiz – Ungra – Crihalma, iar sătenii din Crihalma pot ajunge în Comăna de Jos doar făcând un ocol de aproape 20 de kilometri, în loc de 4 kilometri.