Exerciţiu de amploare pe Aeroportul Braşov-Ghimbav. A fost simulat un incident la alimentarea cu carburant a unei aeronave, urmat de aprinderea carburantului pe fuselajul şi motorul avionului.
Un exerciţiu prin care s-a simulat o intervenţie în situaţii de urgenţă s-a desfăşurat miercuri, pe Aeroportul Braşov-Ghimbav.
La exercițiu, au participat forțe și mijloace de la ISU Braşov, reprezentanţi ai IPJ Braşov, un echipaj UPU SMURD şi angajaţi ai Jandarmeriei Braşov.
„Personalul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, mereu pregătit să gestioneze situaţiile de urgenţă!
Marţi, 4 iunie, la ora 13:00, pe platforma Aeroportului s-a desfăşurat un exerciţiu de urgenţă în scopul testării reacţiei personalului aeroportuar la o situaţie de alarmă, al verificării activităţilor specifice, de conducere şi coordonare a Serviciului de Salvare şi Stingere Incendii din cadrul aeroportului, dar şi pentru testarea modului în care cooperează instituţiile care intervin direct sau în sprijin într-o situaţie de urgenţă pe aeroport.
La acest exerciţiu au participat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al judeţului Brașov cu 5 autospeciale, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, un echipaj UPU SMURD şi angajaţi ai Jandarmeriei Braşov.
Fiecare structură a avut partea sa de intervenţie activă în desfăşurarea exerciţiului.
Scenariul pus în aplicare a fost un incident la alimentarea cu carburant a unei aeronave de tip A320, urmat de aprinderea carburantului pe fuselajul şi motorul aeronavei„, au transmis reprezentanţii AIBG.
Cum s-a desfăşurat exerciţiul de pe Aeroportul Braşov-Ghimbav.
A fost anunțat imediat serviciul unic de urgență 112, iar la sol, angajații din cadrul aeroportului au format dispozitive de intervenție rapidă, însă a fost nevoie și de intervenția pompierilor.
Primii care au ajuns la fața locului au fost pompierii serviciului privat din cadrul aeroportului, care au intervenit cu mijloacele din dotare pentru stingerea incendiului, până la sosirea echipajelor de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Țara Bârsei” al județului Brașov.
A fost declanșată rapid procedura de evacuare a pasagerilor și a echipajului, și au fost acordate măsuri de prim ajutor răniților într-o clădire din apropiere.
În cadrul acestui exercițiu, ISU Brașov a urmărit verificarea următoarelor aspecte:
- timpii de răspuns a subunităților de intervenție implicate în exercițiu;
- activarea Planului Roșu de intervenție;
- trierea și acordarea asistenței medicale la un număr mare de victime și instalarea Punctului Medical Avansat, încadrat cu personal medical din cadrul UPU-SMURD;
- modul de cooperare cu Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al Aeroportului;
- modul de cooperare cu celelalte structuri din Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență.
ISU Brașov a acționat cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN cu remorca de decontaminare, un Punct Medical Avansat, 3 ambulanțe SMURD, o terapie intensivă mobilă, o autocisternă, o autospecială de transport roboți, Punctul de Comandă Mobil, Containerul Multirisc, și o autospecială de transport personal și victime multiple.
De asemenea, la exercițiu au participat medici și asistente din cadrul UPU-SMURD Brașov, dar și voluntari, a explica ISU Braşov.
Video https://www.facebook.com/isubv/videos/459815463406904
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!