Două case au fost cuprinse de flăcări în Ploiești. Un pompier și doi jandarmi au fost răniți de explozia unei butelii.
Două case au ars vineri seară, într-un incendiu violent izbucnit în cartierul ploieștean Bereasca. Un pompier este în stare gravă și doi jandarmi au fost răniți în operațiunea de la fața locului.
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a fost grav rănit, vineri seară, după ce o butelie a explodat în timpul unei intervenţii de stingere a unui incendiu care a cuprins două case, în Ploieşti, transmite News.ro.
Şi doi jandarmi au fost surprinşi de suflul exploziei, dar starea lor nu e gravă. Oficialii ISU Prahova transmit că cele trei cadre militare se aflau pe domeniul public în momentul în care au fost surprinse de suflul deflagraţiei.
„Pe timpul misiunii de stingere a incendiului, trei cadre militare, un pompier şi doi jandarmi, aflaţi în proximitatea imobilelor afectate de incendiu (pe domeniul public), au fost surprinşi de suflul exploziei unei butelii aflate în unul dintre acestea. Colegul nostru este în stare gravă şi a fost preluat de către ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi este transportat către Spitalul Floreasca din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Menţionăm ca acesta era echipat corespunzător/ purta echipamentul de protecţie în momentul producerii incidentului”, informează reprezentanţii ISU Prahova.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!