Reprezentanții DRDP Brașov au declarat, astăzi, ,,livrările de sare către bazele noastre de deszăpezire se desfășoară în baza unui contract încheiat de CNAIR cu Societatea Națională a Sării. La nivel de DRDP Brașov avem contractat peste de 78 de mii de tone de sare (poate fi mai mult sau mai puțin, în funcție de condițiile meteo). Defalcat pe județe avem următoarele cantități plănuite:
în județul Brașov avem o cantitate plănuita de aproximativ 20 000 de tone de sare care va fi distribuită la cele 11 districte si puncte de sprijin – stoc actual peste 8000 de tone;
în județul Sibiu (pentru drumurile naționale) avem o cantitate plănuita de peste 10 500 de tone de sare care va fi distribuită la cele 9 districte si puncte de sprijin – stoc actual aproximativ 3800 de tone;
– tot in județul Sibiu (pentru Centrul de Coordonare si Întreținere Săliște care deservește Autostrada A1) avem o cantitate plănuita de 8200 de tone de sare – stoc actual 3800 de tone (A fost prevăzută și crearea unui stoc suficient de antiderapant inclusiv pentru noul tronson de autostradă Sibiu – Boița. Transporturile de sare pentru CIC Boița au și început, imediat ce lucrările de construcție au permis acest lucru);
în județul Mureș avem o cantitate plănuita de aproape 12 300 de tone de sare care va fi distribuită la cele 7 districte și puncte de sprijin – stoc actual peste 4300 de tone;
– tot în județul Mureș pentru Centrul de Coordonare si Întreținere Ungheni care deservește Autostrada A3, avem o cantitate plănuita de 2700 de tone de sare – stoc actual 1300 de tone;
în județul Harghita avem o cantitate plănuita de peste 16 300 de tone de sare care va fi distribuită la cele 13 districte și puncte de sprijin – stoc actual 7200 de tone.
în județul Covasna avem o cantitate plănuita de 11 400 de tone de sare care va fi distribuită la cele 6 districte și puncte de sprijin – stoc actual 5100 de tone
La nivelul DRDP Brașov avem de asemenea un stoc de aproximativ 5 000 de tone de nisip și 200 de tone de clorură de calciu.
Programul de deszăpezire prevede ca utilajele să intre în baze în data de 20 octombrie, în cazul districtelor din zona montana și pe 1 noiembrie în restul punctelor. Anul acesta însă acest program a fost decalat cu aproximativ o lună din cauza temperaturilor deosebit de ridicate și astfel au fost evitate cheltuielile cu staționarea utilajelor.
La nivelul DRDP Brașov (pe 5 județe) vom acționa în total cu 405 de utilaje din care 88 proprii dar contractul permite suplimentarea utilajelor la cerere. Aici sunt incluse toate utilajele (încărcătoare, tractoare și alte autoutilitare cum ar fi autoturisme pentru revizie și deplasarea personalului, stațiile de preparare de clorură de calciu etc.). Utilaje cu lamă și răspânditor vor fi 291. Pe județe, situația este în felul următor:
în Județul Brașov vom acționa 95 de utilaje în total, din care 68 de autoutilitare cu lama și răspânditor;
în Județul Sibiu, pentru drumurile naționale, vom avea 57 de utilaje în total, din care 39 de autoutilitare cu lama și răspânditor;
– tot în Județul Sibiu, pentru Autostrada A1, vom avea 48 de utilaje în total, din care 38 de autoutilitare cu lama și răspânditor (aici au fost deja incluse și utilajele care vor deservi noul lot dintre Sibiu și Boița);
în Județul Mureș vom avea 67 de utilaje în total, din care 51 de autoutilitare cu lama și răspânditor;
– tot în Județul Mureș, pentru Autostrada A3, vom avea 20 de utilaje în total, din care 16 de autoutilitare cu lama și răspânditor;
în Județul Harghita vom avea 69 de utilaje în total, din care 46 de autoutilitare cu lama și răspânditor;
în Județul Covasna vom avea 49 de utilaje în total, din care 33 de autoutilitare cu lama și răspânditor.