O fetiţă de nouă ani care a căzut de pe baloţii de paie transportaţi de un autoturism, luni, în localitatea Horea, judeţul Alba, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la spital. Copila era în inconştientă, dar cu funcţii vitale.
Potrivit ISU Alba, un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Câmpeni a intervenit pentru acordarea primului ajutor medical în localitatea Horea, unde o minoră, în timp ce se afla pe mai mulţi baloţi de paie transportaţi de un autoturism, a căzut de la aproximativ doi metri.
”Echipajul SMURD din cadrul Secţiei de pompieri Câmpeni intervine pentru acordarea primului ajutor medical calificat în loc. Horea. Este vorba despre o minoră care, în timp ce se afla pe mai mulţi baloţi de paie transportati de un autoturism, a căzut de la aproximativ doi metri”, a transmis, luni seară, ISU Alba, potrivit News.ro.
Sursa citată a precizat că fata era în inconştientă, dar cu funcţii vitale.
Astfel, la faţa locului s-a deplasat un elicopter SMURD, care a preluat-o şi a transportat-o la spital.
”Minora în vârstă de 9 ani a fost predată echipajului de pe elicopterul SMURD, inconştientă, stabilă hemodinamic urmând a fi transportată la spital”, a transmis ISU Alba.
Foto: alba24.ro
Video: up/youtube.com
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI