VideoDin judeţ

Dosare penale pentru doi minori care au schingiuit o pisică

Marian Stoica

În urma apariției în mediul online, pe o pagină de socializare (TikTok), a unor imagini video, în care o pisică este lovită în mod repetat cu un bici de un tânăr, Compartimentul de Relații Publice din cadrul I.P.J. Brașov este abilitat să comunice următoarele:

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protectia Animalelor s-au autosesizat după ce au vizualizat meterialul video și au efectuat investigații pentru lămurirea stării de fapt.

Astfel, în urma datelor obținute, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea agresiunii animalului, în persoana unui tânăr, de 12 ani.

În cadrul cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că pisica, care apare în materialul video postat, ar mai fi fost lovită și de o altă persoană, de 16 ani.

Ca urmare a aspectelor constatate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „schingiuirea animalelor” faptă prevăzută și pedepsită de art. 25, alin. (3), lit. b) din Legea 205/2004 republicată.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii biroului sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând a se dispune soluția finală la finalizarea acestora.

Video, AICI

­­Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI