VideoDin judeţ

Crăciunul la Viscri: Tradițiile unei comunități multiculturale, duse mai departe de tineri

Gabriela Bunghez

Tradițiile de Crăciun din Viscri duse mai departe de tineri români, sași și romi.

O comunitate multiculturală duce mai departe obiceiurile și tradițiile de Crăciun din Viscri, localitate renumită atât în țară, cât şi în străinătate, datorită Regelui Charles.

În satul Viscri, județul Brașov, trăiește o comunitate multiculturală. Locuitorii micii așezări devenită sit UNESCO sunt români, sași și romi, care au trăit dintotdeauna împletind obiceiurile și tradițiile, scrie G4Media.ro.

În ultimii ani, de când Viscri – localitatea în care Regele Charles al Marii Britanii are o casă – a devenit un sat renumit atât în țară, cât și în restul Europei, mulți tineri români, dar și străini obișnuiți până nu demult cu tumultul urban și-au regăsit aici sensul vieții.

„Sunt foarte fericită că tradiția săsească de Crăciun este dusă mai departe de mulți membri din noua comunitate. Iar tradiția românească a vestirii nașterii Domnului face acum parte din viața noastră. Ce poate fi mai frumos!”, spune Caroline Fernolend, președinta fundației Mihai Eminescu Trust, datorită căreia Viscri a fost înscris în Patrimoniul UNESCO.

Clipul video poate fi vizionat AICI.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !