VIDEO Consiliul Județean taie banii de investiții să acopere salariile de la Unitatea Socio-Medicală de la Sânpetru

VIDEO Consiliul Județean taie banii de investiții să acopere salariile de la Unitatea Socio-Medicală de la Sânpetru

Ședință de urgență la Consiliul Județean, în care s-a aprobat suplimentarea cu 860.000 de lei fondurilor repartizate Unității Medico-Sociale de la Sânpetru, în vederea achitării salariilor medicilor și asistenților.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a preizat că sumele au fost virate din excedentul bugetar pe anul trecut, care erau destinate pentru investiții.

„Din păcate, sunte nevoiți să tot diminuăm banii destinați investițiilor pentru a asigura salariile și funcționarea instituțiilor din subordine. În acest caz, sumele alocate de Casa de Asigurări de Sănătate au fost diminuate și, conform legii, putem aloca noi fondurile necesare, iar în semn de solidaritate și înțelegere am decis să aprobăm acești bani pentru ca angajații să nu aibă probleme în ceea ce privește încasarea salariilor”, a afirmat șeful administrației județene Adrian Veștea.

Alte articole:   Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, în Tractorul (VIDEO)

Potrivi acestuia, pentru plata personalului medical de la unitatea din Sânpetru, în 2018, este necesară suma de 1,24 milioane de lei, iar de la CASJ a fost alocată mai puțin de jumătate din sumă.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov