VideoPolitică

Codrin Ștefănescu (PSD): Brașovul e un județ roșu, social-democrat, unde nu se vor vota partide securistoide

Sebastian Dan

Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, prezent aseară la Hotel Aro unde s-a desășurat ședința Comitetului Judșețean al social-democraților brașoveni,  pretinde că PSD va da viitorul președinte al țării, dar nu a avansat niciun nume. În viziunea lui Ștefănescu, social-democrații vor obșine un scor confortabil la alegerile europarlamentare din 2019, dar la parlamentarele de la anul viitor: peste 40%. Mai mult, social-democrații au „obligația” să obțină un scor foarte bun inclusiv la Brașov, pentru care are și o „explicație”.

„Sunt convins că Braşovul este un judeţ roşu, adică un judeţ al oamenilor care gândesc pe partea social-democratică, oameni care ştiu ce înseamnă munca, care respectă valorile și oamenii. De aceea am foarte mari dubii că partidele securistoide vor putea avea votul braşovenilor. La mine a fost o conexiune logică. Nu te aștepți ca, într-un oraş unde a avut loc o revoltă a muncitorilor împotriva unei dictaturi, să vină după 30 de ani securitatea să-şi facă partide şi Braşovul să voteze”, a afirmat Ștefănescu într-o conferință de presă.

„La Braşov, ca şi în celelalte judeţe, am fost primit de un grup de 12 #rezist, cu care am încercat să stau de vorbă la fel ca şi la Sibiu, Mehedinţi sau Caraş-Severin. Au acelaşi text, acelaşi tip de isterie, acelaşi mod de a pune lucrurile. Sunt din ce în ce mai puţini însă. Am încercat să port un dialog civilizat. Am încercat să spun că cei din PSD le întind mâna şi le ascultă opinia dacă o au. Dar nu au nici o opinie, au numai nişte sloganuri, asta-i situaţia”, a afirmat Codrin Ştefănescu

Secretarul general al PSD a mai precizat să social-democrații sunt deja în campanie, iar la jumătatea lunii februarie se va finaliza analiza care se facem de patru luni în toată țara.

„Am lansat la nivelul fiecărei localităţi această analiză, pentru a vedea exact care este cea mai bună variantă: candidat PSD separat, candidat separat ALDE sau candidat PSD-ALDE. Pe 15 februarie ne uităm la toate rezultatele finale, la toate analizele din toate judeţele. Vom avea cel mai mare sondaj pe care l-a avut cineva vreodată în acest sens, după care vom lua o decizie. Dar suntem convinşi că anul acesta vom da preşedintele României şi avem obligaţia să facem lucrul acesta, să scăpăm, după 16 ani, de regimul Băsisto-securist şi Iohannisto-securist, de un sistem toxic și de o maieră toxică de a-i reprezenta pe români”, a mai declarat Ştefănescu.