VideoDin judeţ

Campanie de reparare a străzilor la Prejmer

Sebastian Dan

Imediat ce vremea a permis, Primăria Prejmer a anunțat reluarea lucrărilor la infrastructura stradală în zona de “Cartier” din Prejmer, pe străzile Viilor, Prunilor, Saturn, Uranus, Neptun, Venus, Carpaților, Cenușii și Mihai Viteazu .

„Așa cum vă spuneam încă de anul trecut, am reușit să obținem o finanțare de 14.000.000 de lei prin programul Anghel Saligny, sumă ce asigură finalizarea lucrărilor din zona de «Cartier» Prejmer, iar diferența de aproximativ 6.000.000 de lei va fi alocată pentru Stupinii Prejmerului, imediat ce se va semna contractul de finanțare și pentru acel obiectiv”, a precizat primarul Mihai Apafi.

În ultimele 3 săptămâni s-a lucrat la realizarea rigolelor, acceselor și a trotuarelor pe străzile Saturn, Uranus, Neptun și s-a turnat stratul 1 de asfalt.

Săptămâna următoare urmeaază turnarea asfaltului pe trotuare si accese, după care se va turna stratul 2 de asfalt pe străzile: Prunilor, Viilor, Saturn, Uranus și Neptun.

Peste 20 de proiecte depuse pentru finanțare

„După finalizarea lucrărilor menționate mai sus, vom începe să finalizăm Străzile Carpaților, Venus, Cenușii și Mihai Viteazu. Având în vedere faptul că avem toți banii necesari obținuți prin programul Anghel Saligny, ne dorim ca anul acesta, dacă și vremea este favorabilă să finalizăm întreg obiectivul! Cu siguranță așteptările comunității sunt mari și de aceea facem tot ce ne stă în putere pentru a putea realiza împreună cu dumneavoastră totalitatea proiectelor necesare de implementat în comunitatea noastră.

Bugetul Local este unul generos, însă nu suficient pentru a putea finaliza toate obiectivele într-un timp foarte scurt. De aceea studiem și depunem mereu cereri de finanțare în momentul în care apar noi programe de finanțare. Am depus peste 20 proiecte / solicitări de finanțare, după cum am enumerat și în raportul de activitate pe anul 2022, în speranța obținerii unor fonduri nerambursabile cu ajutorul cărora am putea să realizăm mult mai ușor și rapid toate investițiile necesare comunității”, ne-a declarat primarul Mihai Apafi.