VideoEveniment

Avaria de la rețeaua de termoficare nu poate fi rezolvată până miercuri noapte

Sebastian Dan

Avaria majoră de la rețeaua de transport agent termic din cartierul Florilor este mai gravă decât se estimase ințial. Din păcate, intervenția este mai complexă, având în vedere că este necesară înlocuirea, pe ambele rețele, tur-retur, a unor tronsoane de câte 24 de metri de conductă.

Conform precizărilor de la Serviciul Public Local de Termoficare, cel mai scurt termen în care pot fi finalizate aceste lucrări este miercuri seara. Având în vedere starea acestei rețele de transport, un termen realist pentru reluarea furnizării de agent termic este joi dimineața.

Vă reamintim că în cursul zilei de ieri a fost identificată o avarie pe rețeaua de transport, DN 500 mm, atât pe conducta de tur, cât și pe cea de retur. Aceasta este localizată in curtea Școalii Gimnaziale nr. 11. În această dimineața, echipele SPLT au sistat furnizarea agentului termic pentru 600 de apartamente și au început lucrările de reparații.