VideoDin judeţ

Autoturismul răsturnat pe drumul de Poiana Brașov, filmat de o cameră de bord

Iulia Ghervan

Un autototurism s-a răsturnat pe drumul Poienii. Au rezultat două victime conștiente. Au intervenit un echipaj cu apă și spumă și două echipaje SMURD.

„Un conducător auto, în vârstă de 31 ani, care conducea un autovehicul pe DN1E, dinspre Poiana Brașov spre Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un parapet și s-a răsturnat pe partea carosabilă. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. O persoană, pasager în autoturism,a fost examinată medical la fața locului, nefiind necesară transportarea acesteia la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.