Victimele de la Ferma Dacilor au fost identificate pe baza probelor ADN

Victimele de la Ferma Dacilor au fost identificate pe baza probelor ADN

Cele şapte victime carbonizate care au fost găsite de pompieri în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor au fost identificate pe baza probelor ADN, au precizat, miercuri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit acestora, anchetatorii au recoltat probe ADN pe care le-au comparat cu mostre luate de la rudele victimelor, cele şapte persoane carbonizate găsite până la acest moment fiind astfel identificate. În continuare este căutată o a opta persoană dispărută.

Echipajele care se află în teren au mari dificultăţi în a distinge ce poate fi cadavrul unei persoane şi ce sunt resturi de obiecte şi lemn carbonizat, susțin surse citate de news.ro.

Alte articole:   Ciucă a făcut anunțul. Va candida la președinție, proiectul candidatului comun cu PSD "nu mai poate funcționa"

În paralel, sunt în derulare audieri la sediul Poliţiei Mizil. Surse citate de Antena 3 spun că angajații Fermei Dacilor au spus la audieri că în mansardă erau reșouri.

Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fost începută cercetarea la faţa locului, fiind cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Prahova, experţi din cadrul INSEMEX, inspectori de inspecţia muncii precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Din primele cercetări a rezultat faptul că în incendiu ar fi fost surprinse mai multe persoane, în cazul a şapte dintre acestea, 3 minori şi 4 majori, intervenind decesul, o a opta persoană nefiind găsită până în prezent, iar alte două persoane fiind transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

De asemenea, în urma incendiului au fost provocate distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora. Cercetările, inclusiv cercetarea la faţa locului, sunt în desfăşurare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe măsura derulării anchetei urmând a fi informată opinia publică„, conform Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate