Eveniment

Viceprimarul Sebastian Rusu: Deschiderea sezonului de iarnă în Poiana Brașov, în partea superioară a Masivului Postăvaru

Gabriela Bunghez

Temperaturile din aceste zile au permis pornirea instalațiilor de produs zăpadă artificială în Poiana Brașov, astfel că, în weekend s-ar putea schia.

Toate tunurile de zăpadă au fost puse din nou, în funcțiune, pe domeniul schiabil din Poiana Brașov. „Deschiderea domeniului schiabil este așteptată pentru acest weekend. Deschiderea poate fi făcută doar în partea superioară a Masivului Postăvaru, unde a fost posibilă producerea zăpezii artificiale”, a anunțat viceprimarul Sebastian Rusu, care a ținut să dea și câteva sfaturi pentru turiști, din partea salvamontișitlor.

  • Purtați întotdeauna echipament adecvat care să vă protejeze de precipitații, vânt și care să vă ofere confortul termic de care aveți nevoie. Echipamentul adecvat trebuie întotdeauna dublat și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească casca, ochelarii, mănușile de schi și nu în ultimul rând protecția de coloană.
  • Reglați-vă corespunzător echipamentul. Un reglaj corect va face ca legăturile schiurilor să elibereze piciorul în cazul unei suprasarcini sau al unui șoc puternic, protejându-l.
    Totodată, servisati schiurile periodic și ascuțiți canturile ori de câte ori este necesar. Pârtiile sunt acoperite preponderent cu zăpadă artificială, care are o consistență deosebit de dură și care tocește foarte repede aceste canturi, făcând schiurile mult mai greu de controlat și oprit în condiții de siguranță.
  • Schiați cu o viteză în care să fiți întotdeauna în control, pentru a putea evita sau opri în siguranță, indiferent de manevrele celor dinaintea voastră. Adaptați permanent viteza condițiilor meteo, de trafic, stării pârtiilor, dar mai ales pregătirii voastre, atât tehnice, cât și fizice.
  • Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe etc.).
  • Nu staționați niciodată în zonele înguste ale pârtiei, iar când schiați pe aceste secțiuni, asigurați-vă că lăsați culoare de trecere, pentru ca ceilalți practicanți să vă poată depăși în siguranță.
  • Schiorii avansați sunt sfătuiți să nu iasă niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, șanțuri etc.). În plus, făcând acest lucru, se pot rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care să includă ceața.
  • Nu schiați cu viteză mare pe pârtiile de începători sau pe cele destinate nivelurilor medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteză generate între ei și cei care schiază mai lent.

Se lucrează intens în partea superioară a Masivului Postăvaru

Primele tunuri și lănci care funcționează sunt cele din partea superioară a Masivului Postăvaru, unde sunt amenajate depozite de zăpadă, care, atunci când prognoza meteo va fi una favorabilă, vor fi folosite pentru amenajarea pârtiilor. Au fost pornite și instalațiile de la baza masivului, pe pârtiile Bradul și Stadion.

Potrivit lui Emil Fărcăşanu, directorul de agrement, se speră să fie produsă suficientă zapadă pentru a acoperi și bretelele pâna la telescaunul Ruia. Stratul de zăpadă de pe pârtii este, deja de câțiva centimetri, dar încă nu se poate schia.

Dacă sunteți implicați sau martorii unui accident, puteți alerta echipa salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI