O vicecampioană europeană vine la Crosul 15 Noiembrie

O vicecampioană europeană vine la Crosul 15 Noiembrie

Printre atleții de elită din România, Germania, Croația, Italia, Irlanda, Cehia, Slovacia și Olanda care au confirmat prezența la Crosul 15 Noiembrie (ediția a 29-a) se numără și italianca Veronica Inglese.

Născută pe 22 noiembrie 1990, în sud-estul Italiei, la Barletta, Veronica Inglese a devenit vicecampioană europeană în 2016, la Amsterdam, în proba de de semimaraton (1 oră 10 minute 35 secunde). De asemenea, este şi campioana Italiei la 5.000 m (record personal 15:22.45) și 10.000 m. În plus, ea a reprezentat Italia la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016).

Veronica Inglese a declarat că „participarea în premieră la o competiţie în estul Europei reprezintă o nouă provocare” pentru ea şi că își dorește să se remarce pe acest traseu rapid, de la Brașov.

Crosul 15 Noiembrie este organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) Braşov, cu ajutorul Federaţiei Române de Atletism (FRA), al Asociaţiei 15 Noiembrie 1987 Brașov, al Primăriei Municipiului Brașov și al Instituției Prefectului a Județului Brașov și este un proiect co-finanţat şi susţinut de Consiliul Judeţean Braşov.

Concursul are loc duminică, pe 11 noiembrie 2018. (Foto: Barletta Viva)

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate