Duminică dimineaţa, cetele de băieţi mascaţi pornesc să cutreiere Prejmerul, călare sau pe jos, însoţind o căruţa unde se coc clătite pufoase, pe care le împart spectatorilor. În periplul lor „gospodinele” primesc în schimb făină, zahăr, ouă, vin sau bani pe care le folosesc la prepararea clătitelor ce vor fi servite la Balul Mascat, pe care îl organizează seara. Obiceiul spune că tinerii trebuie să fure în căruţă o fată pe care părinţii trebuie să o răscumpere. Întregul alai este însoţit de muzicanţi care cânt îi ţin plămânii pentru a întreţine atmosfera. Caravana clătitelor va pleca pe străzile comunei începând cu ora 11.00.
Sărbătoarea se va încheia cu un concert Anda Adam, de la ora 16.00, urmat de carnavalul copiilor, la ora 17.00, iar de la ora 20.30 va avea loc localnicii se vor retrage la Cetate unde se vor distra la un bal mascat.
Click pe poze de mai jos pentru a vedea programul complet al Fasching-ului, cum este denumit festivalul de către saşi.
