Vezi aici proiectul pentru noul magazin Kaufland care va fi amenajat pe strada Avram Iancu

Vezi aici proiectul pentru noul magazin Kaufland care va fi amenajat pe strada Avram Iancu

kauflandÎn Comisia de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism a fost avizat noul Plan Urbanistic Zonal pentru zona în care funcţiona o secţie a Carpatex, pe strada Avram Iancu nr. 62. Fabrica a fost dezafectată de mai mult timp, în vechile hale mai funcţionând în prezent câteva ateliere, restul spaţiilor fiind într-o stare avansată de degradare. Proprietarii terenului au decis să vândă parcela de aproape 2 hectare unui investitor, în vederea amenajării unui centru comercial, iar printre cei interesaţi s-a numărat firma Kaufland, care şi-a manifestat intenţia de a amenajeze un hipermarket în această zonă încă de acum doi ani.

Construcţiile existente ale fabricii ocupă 16.560 de mp din terenul de aproximativ 20.000 de mp pe care Carpatex îl are în proprietate, pe strada Avram Iancu, lângă fabrica de încălţăminte. Conform noului PUZ, pe minimum 20% din teren vor fi amenajate însă, spaţii verzi, ţinând cont că acum pe platforma industrială există doar betoane. În partea dinspre Avram Iancu ar urma să fie parcări, iar magazinul să fie amplasat spre strada Enupărului. Centrul comercial ar urma să aibă doar 5.186,60 mp.

Alte articole:   Concert de muzică corală la Biserica Neagră din Brașov

Magazinul trebuie să aibă o arhitectură specială

Ţinând cont că zona vizată se află chiar la marginea zonei de protecţie a monumentelor istorice, PUZ-ul a fost aprobat, cu menţiunea că magazinul nu va putea arăta ca şi cel din cartierul Astra, respectiv să nu aibă aspectul unei hale, ci să se încadreze în specificul arhitectural al zonei. Decizia finală în privinţa amenajării magazinului o va da însă Comisia de Cultură.

Kaufland a anunţat încă de acum doi ani deschiderea unui nou magazin la Braşov. Iniţial, magazinul urma să fie amplasat tot pe Avram Iancu, dar în locul Autogării II. Reprezentanţii Kaufland avuseseră unele discuţii cu proprietarul terenului însă au negociat şi cu alţi proprietari de terenuri din zonă pentru a obţine un preţ cât mai bun.

Alte articole:   Patrașcu: „În numai un an de mandat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, echipa PSD a reușit absorbții record de fonduri europene”

Click pe fotografia de mai jos pentru a vedea proiectul noului centru comercial

Foto: Nikon

Foto: Nikon

Proiecte de centre comerciale, abandonate

Noul hipermarket Kaufland ar urma să deservească locuitorii din centrul vechi al oraşului, pe cei din zonele Griviţei, Bartolomeu, Tractorul şi Stupini, dar şi pe cei localnicii din comunele limitrofe. În acest moment, în partea de nord a oraşului există un singur hipermarket Real, toate celelalte magazine de acest fel fiind amplasate în celălalt capăt al oraşului, pe Calea Bucureşti. În urmă cu trei ani, Carrfour începuse construcţia unui hipermarket pe DN13, la ieşirea din Braşov spre Târgu-Mureş, însă construcţia a fost anulată din cauza crizei economice. La fel, cei la Auchan, care anunţaseră ridicarea unui hipermarket pe platforma Tractorul, au amânat şi ei, proiectul, care, teoretic, ar urma să demareze, totuşi, anul acesta.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate