Vezi aici cum arată sala mare și foaierul Teatrului Dramatic după renovare

Vezi aici cum arată sala mare și foaierul Teatrului Dramatic după renovare

teatrul dramatic brasovPrimarul George Scripcaru a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, noua sală mare a Teatrului Dramatic.

Lucrările de reabilitare a sălii au început în anul 2013, cu repararea tavanului, scenei şi montarea unui nou sistem acustic, şi au continuat anul acesta, când au fost instalate scaunele, cortina şi mocheta.

Reabilitarea Teatrului Dramatic face parte dintr-un proiect multianual, finanţat din bugetul local, care a început în anul 2008, când au fost înlocuite sistemele de încălzire şi ventilaţie. În anii următori s-au executat lucrări de reabilitare a acoperişului şi terasei, a faţadelor, a corpului administrativ şi a Sălii Studio, a foaierului, holului principal şi a mezaninului.

Aceste lucrări s-au executat astfel încât până la începerea reabilitării sălii mari, teatrul să rămână deschis, spre deosebire de alte investiţii de acest gen, din alte oraşe, care au fost executate cu teatrul închis. Un exemplu este reabilitarea Teatrului Naţional din Iaşi, care a fost închis timp de şase ani, de la începutul şi până la finalizarea lucrărilor.

Alte articole:   Sâmbăta Mare - ultima zi din Săptămâna Patimilor

„Clădirea Teatrului Dramatic nu a mai fost reabilitată de foarte mulţi ani. Aceste lucrări ar fi trebuit făcute în urmă cu 20 de ani şi din acest motiv a fost un proiect care s-a desfăşurat pe mai mulţi ani şi care a presupus costuri destul de mari din bugetul local. Mă bucur că am reuşit să găsim soluţii pentru aceste probleme, iar teatrul a fost închis doar pentru un an de zile. Am reuşit totodată să reducem şi costurile, pentru că am executat lucrările prin RIAL, cu angajaţi proprii. Odată cu finalizarea acestor lucrări putem spune că Braşovul se află pe locul pe care îl merită pe harta culturală a României şi, de ce nu, a Europei, inclusiv din punct de vedere al infrastructurii. Din această toamnă, noua stagiune, dar şi cel mai important eveniment teatral al Braşovului, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, vor avea o sală de teatru de cel mai înalt nivel“,  a declarat primarul George Scripcaru.

Alte articole:   Programul magazinelor de Paște 2025. Când sunt deschise supermarket-urile și mall-urile din Braşov

În acest an au fost finalizate lucrările de reparaţii în sala mare (scena şi buzunarele scenei), au fost montate cele 608 scaune (inclusiv cele din loja) şi mocheta;i a fost montată cortina.

Valoarea lucrărilor din acest an este de 512.244,7. de lei. Lucrările de reabilitare şi  modernizare a Teatrului Dramatic au început în anul 2008, luna aprilie.

Foto: Andrei Paul – Primăria Brașov

CLICK pe poze pentru a se mări!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov