Vânătorii de munte din Brașov, au participat, alături de aliaţi din 15 ţări NATO, la exerciţiul ”GORDIAN KNOT 2022” care s-a desfășurat în Grecia.
Ofiţeri ai Brigăzii 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa” au participat, alături de aliaţi din 15 ţări NATO, la exerciţiul ”GORDIAN KNOT 2022”, în Grecia, transmite News.ro.
”O celulă de răspuns alcătuită din ofiţeri ai Brigăzii 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa” şi condusă de colonelul Cristian-Tiberiu Cristescu a participat, în perioada 7-18 noiembrie, alături de aliaţi din 15 ţări NATO, la exerciţiul multinaţional ”GORDIAN KNOT 2022”, planificat şi condus de Corpul de Dislocare Rapidă din Grecia (NRDC-GR), în localitatea Assiros”, a transmis, duminică, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că vânătorii de munte braşoveni au jucat rolul unui centru de operaţii tactice (TOC) de nivelul unui corp de armată, fiind astfel integraţi într-o operaţie întrunită cu scopul de a planifica şi conduce o acţiune militară de răspuns în cazul invocării Articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord.
Brigada 2 Vânători de Munte ”Sarmizegetusa” este afiliată, din punct de vedere al exerciţiilor şi instrucţiei, Corpului de Dislocare Rapidă din Grecia încă din anul 2014.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI