
Deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărăşian, brașovean la origini, participă, în perioada 22-26 martie 2024, în Spania, la Conferinţa extraordinară Repatriot, dar şi la întâlniri cu reprezentaţi ai comunităţilor de români şi ai mediului de afaceri.
„În Spania se află una dintre cele mai mari comunităţi de români din afara frontierelor ţării, fiind o resursă inestimabilă pentru economia spaniolă şi o oportunitate deosebită pentru România. De ani de zile, îmi concentrez eforturile să promovez România în străinătate şi să-i conving pe cât mai mulţi români să se întoarcă acasă. Ca antreprenori sau angajaţi. România de astăzi nu mai este cea de acum 5-10 ani. Oportunităţile din ţara noastră sunt mai mari decât în unele state dezvoltate.
Am progresat foarte mult de când PNL a venit la guvernare, atât în plan instituţional şi social, cât şi economic şi al dezvoltării infrastructurii. În următoarele zile, în Spania, mă voi întâlni cu sute de antreprenori români şi spanioli din domenii precum turismul, IT&C sau energia regenerabilă. Îmi doresc să-i conving să vină în România.
Mă voi întâlni, aşa cum fac de fiecare dată când merg în diaspora, cu sute de români care muncesc în această ţară. După fiecare întâlnire pe care o am cu românii din diaspora, încerc să le rezolv cât mai multe dintre problemele care îmi sunt semnalate. Și le explic că merită să se întoarcă în ţară. Pentru că, din multe puncte de vedere, nicăieri nu e mai bine ca în România. Din punctul meu de vedere, fiecare român care se întoarce în ţară, după experienţa acumulată în străinătate, reprezintă un mare câştig pentru România”, ne-a declarat deputatul Valentin Făgărășian.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!