
Uniunea Europeană a luat o serie de măsuri care nu necesită transpunerea lor în legislațiile țărilor membre și care privesc domeniul auto. Printre acestea se numără și prelungirea valabilității permisului auto și al Inspecției Tehnice Periodice (ITP).
UPDATE
România a notificat Uniunea Europenaă că nu este de acord cu prelungirea valabilității documentelor menționate.

Regulamentul 2020/698, care prevede aceste reguli, a fost publicat deja in Jurnalul Oficial al UE și a intrat în vigoare din 4 iunie.
Potrivit Regulamentul 2020/698 al UE, valabilitatea permisului de conducere se prelungește automat cu 7 luni de la data expirării documentului. Prevederea nu trebuie transpusă în legislația națională, întrucât, conform art. 18 din actul normativ european menționat, „prezentul regulament este obligatoriu în toatele elementele sale și se aplică direct în toate statele membre”.
Așadar, în document se spune că valabilitatea permiselor de conducere care ar fi expirat sau ar urmă să expire în perioada 1 februarie 2020‐31 august 2020 se consideră că este sau că a fost prelungită cu o perioada de șapte luni de la dată expirării menționată în fiecare astfel de permis de conducere”.
În același regulament este prevăzută amânarea inspecțiilor tahografelor.
Regulamentul mai stabilește că efectuarea ITP-ului va fi amânată și aceasta tot cu 7 luni pentru inspecțiile tehnice care altfel, în conformitate cu dispozițiile respective, ar fi trebuit sau ar trebui efectuate în perioada 1 februarie 2020-31 august 2020.