Eveniment

Val de căldură în toată ţara duminică şi luni

Sebastian Dan

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru luni în Bucureşti şi în şapte judeţe. Restul ţării se află sub cod galben de căldură duminică şi luni.

Pentru 20 şi 21 august a fost emisă o avertizare cod glaben, fiind  prognozate val de căldură şi disconfort termic ridicat
”În intervalul menţionat valul de căldură va persista, iar în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor situa între 17 şi 24 de grade”
, anunţă ANM,

Valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii viitoare

O avertizare cod portocaliu vizează luni judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi. Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti, meteorologii anunţând val de căldură în intensificare, caniculă şi disconfort termic accentuat.

”Luni (21 august) în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti valul de căldură şi canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi”, precizează ANM.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI