Vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech ar putea primi undă verde din partea Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) pentru administrare la adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani încă de la sfârşitul lunii mai, a declarat directoarea executivă a EMA, Emer Cooke, pentru cotidianul Handelsblatt, relatează, marţi, Reuters.
„În prezent, termenul pe care îl avem pentru aprobare este undeva în iunie. Încercăm să vedem dacă putem accelera acest proces (pentru a da undă verde) la sfârşitul lunii mai”, a afirmat Emer Cooke în interviul acordat Handelsblatt şi altor ziare europene.
„Ni s-au promis date din analiza efectuată de Canada în următoarele câteva săptămâni şi acest lucru ar putea accelera procesul de revizuire”, a afirmat ea, adăugând că depinde de statele membre UE când vor începe vaccinarea adolescenţilor din grupa de vârstă 12-15 ani după aprobarea EMA.
EMA a început procesul de evaluare privind utilizarea vaccinului Pfizer/BioNTech la grupa de vârstă 12-15 ani la data de 3 mai, precizând că rezultatele vor fi publicate în iunie.
Sursa: g4media.ro.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!