Eveniment

Vaccinarea împotriva COVID-19 se va face, în curând, doar la medicii de familie

Iulia Ghervan

Alexandru Rafila a declarat, luni, într-o conferință de presă, că sunt discuții ca vaccinarea împotriva Covid-19 să se facă în viitor doar la medicii de familie. „Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina”, a precizat ministrul.

,,În momentul de față, când avem puține persoane care se vaccinează, în mod normal medicii vaccinatori trebuie să devină medicii de familie, așa cum există și pentru alte tipuri de vaccin”, a mai spus ministrul.

Alexandru Rafila a fost întrebat și când ar urma să se implementeze această situație. „În curând. Pe măsură ce se închid centrele, trebuie să avem o alternativă unde oamenii să se poată vaccina, nu se vor închide centrele după care căutăm alternativa”.

Ministrul Sănătății a mai declarat că revitalizarea campaniei de vaccinare este greu de realizat în această perioadă având în vedere că se discută foarte mult de relaxări.

Sursa: digi24.ro