Sanatate

Vaccinarea gratuită anti-HPV va fi extinsă și la fetele de peste 14 ani și la băieți

Gabriela Bunghez

Programul de vaccinare anti-HPV, virusul care produce cancerul de col uterin, va fi extins şi la băieţi, și la fetele de peste 14 ani.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care a mărturisit că și-a vaccinat, recent, fetița împotriva HPV și speră să să își vaccineze și băiețelul.

“Declar cu mândrie că mi-am vaccinat fetița în a doua zi de când vaccinurile au fost distribuite către DSP-uri şi medicii de familie, asta după ce am înscris-o pe listă în urmă cu un an şi jumătate. Sper să ajung să-mi vaccinez şi băieţelul. El are 8 ani acum şi, cu toată încrederea, aşa cum mi-am vaccinat fetiţa, îmi voi vaccina şi băieţelul. Am iniţiat solicitările către inspectoratele şi comisiile de specialitate pentru a extinde indicațiile atât ca vârstă și ca adresare, să fie și baieții și fetele de alte vârste în programul de vaccinare”, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, potrivit Digi24.

Ioana Mihăilă a mai anunțat că, potrivit acordurilor cadru pe care Ministerul Sănătății le are semnate în acest moment, „putem achiziționa încă de anul acesta până la 90.000 de doze suplimentare de vaccin anti-HPV„, după ce o tranșă de 40.000 de doze de vaccin a fost distribuită săptămâna trecută către direcţiile de sănătate publică din ţară.

De asemenea, ministrul Sănătății spune că va cere STS o soluție pentru simplificarea programării la acest vaccin, după modelul programării la vaccinarea împotriva COVID-19.

Campania gratuită de vaccinare împotriva HPV se adresează, în acest moment, doar fetelor cu vârsta între 11 și 14 ani.

https://newsbv.ro/2021/05/21/se-reia-vaccinarea-gratuita-impotriva-hpv-40-000-de-doze-de-vaccin-distribuite-catre-directiile-de-sanatate-publica/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!