Eveniment

Ursoaica și puiul din zona Noua-Dârste, capturați. Animalele au fost relocate

Gabriela Bunghez

O ursoaică și puiul său au fost capturați pentru a fi relocați din zona Noua-Dârste, în apropierea Parcului Noua.

O ursoaică cu pui a fost văzută în urmă cu câteva zile în zona în zona Noua-Dârste, iar de atunci femela a continuat să-și facă simțită prezența și să pună în pericol viața locatarilor.

Ursoaica şi puiul au fost văzuţi de mai multe ori, în ultimele zile, la marginea pădurii în zona Noua-Dârste, iar marţi seara, organele abilitate au reuşit să captureye animalele.

Fotografia cu animalele capturate a fost postată pe grupul de Facebook Noua Brașov.

„În această seară, membrii echipei de intervenție, constituită conform OUG 81/2021 (reprezentanți ai primăriei – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, medic veterinar, jandarmerie și Regia Pădurilor Kronstadt), au capturat, în vederea relocării, ursoaica și puiul său care au generat multiple alerte în zona Noua-Dârste în ultimele 2-3 săptămâni. La acțiunea de capturare au participat și reprezentanții ICAS. În baza protocolului de colaborare cu RPLP Kronstadt RA si cu Primaria Brașov, reprezentanții ICAS au pus la dispoziție si au montat exemplarului de urs femelă, 1 colar GPS pentru monitorizare.””, a transmis Primăria Brașov.

VIDEO Ursoaică cu pui, în apropierea unei locuințe din Brașov

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !