Ursoaica care dădea târcoale în ultima vreme pe la Lacul Sfânta Ana, alături de cei doi pui ai ei, mutată zilele trecute la Sancruarul Libearty de la Zărneşti, a ieșit din carantină și a trecut în zona de acomodare.
Mutarea lor la rezervaţia de la Zărneşti a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iulie. Operaţiunea a durat destul de mult şi s-a încheiat după ora 3.00 dimineaţă. Apoi, familia de urși a stat câteva zile în carantină, iar joi, a trecut în zona de acomodare.
„Emoțiile au fost mari pentru noi, pentru că este vorba despre o ursoaică venită din sălbăticie. Mămica și cei doi băieți de numai cinci luni s-au oprit însă direct la bunătățile oferite de îngrijitori: fructe și pâine cu muuultă miere. Apoi, mămica și-a condus puii la piscină, unde le-a arătat micuților ce înseamnă o bălăceală adevărată. Nici cățăratul în copaci nu a fost ratat și după ce au obosit bine s-au așezat să doarmă linistiți la umbră”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.
Deoarece se dorea împușcarea puilor și mutarea ursoaicei într-o altă regiune, ministrul mediului a dat un ordin prin care a precizat că cele trei animale să rămână împreună, astfel,ursoaica și puii ei au ajuns în rezervația de la Zărnești
Foto. facebook.com/asociatia.milioane de prieteni



