Eveniment

UPDATE Crimă pe strada Ioan Huniade. O bătrână a fost înjunghiată și lovită cu obiecte contondente

Sebastian Dan

Strada Ioan Huniade este blocată la ambele capete, la fața locului fiind Poliția criminalistică. Potrivit martorilor, se pare că este vorba despre o crimă. Polițiștii efectuează cercetări la fața locului.

Din informații neoficiale, se pare că este vorba despre o femeie de 87 ani, care a decedat in conditii suspecte, existând urme de agresiune. Surse judiciare ne-au dezvăluit că victima a fost omorâtă cu mai multe lovituri de cuțit și a fost bătută cu obiecte contondente.

La fața locului a intervenit și un echipaj de la Ambulanță, solicitat de IPJ. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic și au constatat decesul.

„Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe str. Ioan Huniade din municipiul Brașov, o persoană de sex masculin se manifestă violent și ar distruge mai multe componente ale unui imobil și ale curții aferente acestuia. Echipajul de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Brașov, care s-a deplasat la fața locului a reușit depistarea și identificarea persoanei în cauză. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat în interiorul unui imobil, aflat în proximitatea celui unde a fost depistat bărbatul în cauză, o persoană de sex feminin, care nu prezenta semne vitale. Polițiștii, împreună cu procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.