Senatul a adoptat luni, 21 septembrie, proiectul de lege care prevede introducerea obligativității uniformei școlare în învățământul preuniversitar.
Inițiativa a fost aprobată cu 84 de voturi pentru, 18 împotrivă și patru abțineri.
Proiectul modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Potrivit noilor prevederi, elevii ar urma să fie obligați să se prezinte la cursuri în uniformă școlară, în conformitate cu regulamentul unității de învățământ.
Cum vor fi stabilite uniformele școlare
Modelul uniformei nu va fi identic în toate școlile. Modelele, standardele tehnice și elementele componente vor fi stabilite de Consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților.
Unitatea de învățământ nu va putea impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite prin regulament. Excepție va face ecusonul care conține denumirea unității de învățământ.
Proiectul prevede și măsuri pentru familiile care nu își permit costurile uniformelor. Pentru achiziționarea acestora se vor acorda gratuități sau subvenții, iar cheltuielile vor putea fi acoperite din fonduri alocate de la bugetele consiliilor județene și locale, precum și din fonduri externe nerambursabile.
Gratuitățile și subvențiile vor fi acordate în funcție de veniturile brute impozabile ale familiilor monoparentale, cu un copil, doi copii sau mai mult de trei copii.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!