Unde-i lege, nu-i tocmeală. Dar unde se duc când se duc soții / concubinii aflați sub ordin de restricție?

Unde-i lege, nu-i tocmeală. Dar unde se duc când se duc soții / concubinii aflați sub ordin de restricție?

Polițiștii din cadrul Secției Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.

În data de 15 ianuarie 2022, polițiștii au depistat în flagrant, un bărbat în timp ce afla într-o anexă a locuinței de domiciliu a fostei sale concubine situată în localitatea Sânpetru, județul Brașov.

„Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că pe numele bărbatului în cauză, Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție, acesta având obligația de a respecta interdicțiile impuse, respectiv obligația de a păstra o distanță minimă față de fosta sa concubină și de locuința acesteia. Cu toate acestea, la data de 15 ianuarie 2022, în jurul orei 11.50, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse, prin aceea că s-ar fi deplasat la domiciliul fostei sale concubine, fiind depistat în flagrant de către polițiști în timp ce dormea într-o anexă a locuinței acesteia din localitatea Sânpetru”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Brașov.

Alte articole:   Poliția Locală, intervenții prompte pentru siguranța brașovenilor

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Problema care se pune este de principiu: este foarte bine că agresorii primesc interdicția de a se apropia de victime, dar ce faci cu aceștia? Unde stau? Pe stradă? Iar cazul este elocvent: omul nu s-a dedat la alte acte de violență. S-a dus să se culce….

Alte articole:   Strategii simple pentru a avea o relație armonioasă

Să presupunem că, dacă este vorba despre o relație de concubinaj, poate omul ar fi avut și propria locuință. Dar care este soluția în cazul soților?

Se duc la hotel? Își permit acest lucru? Ar trebui statul să ofere o locuință, contra cost, evident, cu dotări minimale, celor aflați sub ordin de restricție?

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov