Asociația Bun-Simț și Atitudine Civică, continuă proiectul „Trasee de Bun-Simț Turistic în jurul Brașovului”.
În cadrul proiectului, traseul cuprins între Telecabina Tâmpa și zona Litere BRAȘOV a devenit mai sigur pentru turiștii care vor să admire orașul Brașov de sus, prin montarea unei balustrade de tip „mână curentă” pe trei tronsoane cu risc crescut de accidente, mai ales iarna și în perioadele ploioase din an.
De asemenea, turiștii sunt rugați să păstreze curățenia în zonă și să se echipeze corespunzător ori de câte ori străbat un traseu montan.
Potrivit organizatorilor, proiectul face parte integrantă din campania Bun-Simţ Turistic și a fost realizat cu sprijinul Decathlon România, în parteneriat cu Salvamont Poiana Brașov.
În cadrul aceluiași proiect, au fost reîmprospătate marcajele de pe 18 trasee turistice din jurul Brașovului, iar echipa Salvamont Poiana Brașov a fost dotată cu echipamente necesare desfășurării activității.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!