Din judeţ

Un traseu cicloturistic inedit leagă bisericile fortificate de la graniţa Braşovului cu Mureşul

NewsBv

Pista bicicelte biserici fortificate.Fundaţia ADEPT Transilvania a reuşit ca, în această primăvară, să obţină fonduri pentru a prelungi rutele de bicicletă care să lege bisericile fortificate din zona Rupea – Sighişoara. Acum, Buneştiul, Criţul şi Meşendorful sunt legate de un astfel de traseu destinat exclusvi cicliştilor, iar planurile celor de la ADEPT sunt de a prelungi traseul, care acum are în jur de 13 km, în întreaga zonă a Târnavelor, respectiv să ajungă la o lungime de 80 de km.

Practicabil în orice condiţii meteo

Pista, prima de acest gen din ţară, poate fi folosită în orice condiţii meteo datorită pietrişului folosit pentru amenajarea acesteia. Fundația ADEPT Transilvania a obţinut finanţarea pentru realizarea lucrărilo, după ce a câștigat premiul întâi la secțiunea „Outdoor” – activități în aer liber, cu proiectul „Discover Târnava Mare by bike” (Descoperă Târnava Mare pe bicicletă), obținând majoritatea voturilor publicului în competiția organizată de European Outdoor Conservation Association (EOCA). Finanţarea a venit prin sprijinul acordat de ciclişti care au votat pe Facebook proiectul. Proiectul intrase în competiţie cu alte 5 proiecte pentru activități în aer liber, din toată lumea (Gabon, Madagascar, Scoţia, Olanda, Suedia), iar cel al românilor obţinut peste 10.000 de voturi, respectiv 43% din totalul voturilor acordate acestor proiecte.

 O excursie în satele săseşti tradiţionale

Pista bicicelte biserici fortificate 2
Foto: discovertarnavamare.org

Primii 8 kilometri între satele Criţ şi Meşendorf au fost contruiţi în anul 2011, însă acum, se poate practica un nou tip de mountain bike în zona acestor sate săseşti unice în Europa, iar un plus îl constituie fapul că şi bisericile fortificate din aceste zone sunt puse în valoare. Reţeaua deja existentă atrage sute de vizitatori şi aduce venituri suplimentare pentru fermierii, micii producători şi operatorii de turism din această zonă, sprijinind dezvoltarea durabilă a zonei. „Amatorii pot să își descopere abilitățile sportive, iar profesioniștii să le întrețină, doar explorând aceste trasee pitorești care te vor surprinde într-un mod plăcut și linistitor. Fără aglomerație, fără mașini, așezări care au fost străbătute doar de oamenii locului, circuit construit prin pădurile din podișul Târnavelor.Peisajele și istoria zonei vă așteaptă să le descoperiți în mod inedit, pe bicicletă. Pe traseu veți întâlni doar satele sășești și povestea acestora. În drumeție vă întâmpină bisericile fortificate, localnicii zonei și ulițele satelor”, au precizat iniţiatorii proiectului.