Un tânăr a ajuns în arest după ce a bătut un bărbat pe stradă, în Brașov

Un tânăr a ajuns în arest după ce a bătut un bărbat pe stradă, în Brașov

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, secția 4 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovirea sau alte violențe” și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că un tânăr, în vârstă de 24 ani din județul Argeș, pe fondul unor discuții în contradictorii, ar fi agresat fizic un bărbat, în vârstă de 34 ani, în timp ce se aflau pe raza municipiului Brașov.

Bărbatul a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Alte articole:   Vremea se schimbă radical: De miercuri, temperaturile vor scădea cu peste 10 grade

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov