Un echipaj de poliție pocală a surprins, la începutul acestei săptămâni, un conducător auto în timp ce descărca dintr-o autoutilitară 18 m.c. de deșeuri (pământ și vegetație) pe domeniul public.
Persoana respectivă, prinsă în flagrant în zona Calea București-Dârste-Decathlon, a fost sancționată cu amendă de 3.000 de lei pentru fapta prevăzută de legislația privind protecția mediului. În conformitate cu art. 96 art. 15 din normativ, „Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 6.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încalcarea (…) obligației autorităților administrației publice locale, precum și a persoanelor fizice și juridice, după caz, de a nu degrada mediul prin depozitări necontrolate de deșeuri de orice fel” .
În plus, șoferul sancționat a ridicat deșeurile pe care le aruncase la întamplate pe domeniul public. Menționăm că, tot în acest an, polițiștii locali au mai surprins și sancționat, în aceeași zonă, alți patru cetățeni care încercau să arunce din remorci sau alte tipuri de autovehicule, materiale provenite din construcții sau alte tipuri de reziduuri.