Din judeţ

Un nou avertisment al polițiștilor! Atenție la mesajele de tip SMS!

Marian Stoica

Oamenii legii lansează un nou apel prin care cetățenii sunt îndemnați să NU acceseze link-urile primite prin SMS, de la persoane necunoscute. Atenție la mesajele de tip SMS!

Până în prezent, la nivel național, a fost identificat un număr crescut de persoane care au fost ținta unui atac la nivelul securității datelor personale. Inițiat prin intermediul unui mesaj primit  pe telefonul mobil, având ca și conținut un link dăunător.

Cetățenii trebuie să cunoască faptul că accesarea unui astfel de link generează un risc major cu privire la securitatea datelor personale. Ca urmare a instalării pe telefonul mobil a unei aplicații care colectează date importante ale utilizatorului. Cum ar fi parole de acces la diferite conturi, date ale cardurilor bancare, precum și ale conturilor asociate acestora etc. 

Ce puteți face în cazul în care ați accesat un astfel de link, prin care v-ați dat acceptul pentru instalarea și acordarea de  permisiuni multiple unei astfel de aplicații? Vă recomandăm să folosiți o soluție de securitate pentru eliminarea acesteia sau să reveniți la setările din fabrică ale dispozitivului. Nu uitați înainte să faceți un back-up pe o sursă externă, a datelor esențiale pentru dumneavoastră (contacte, imagini, videoclipuri etc.) pentru a nu le pierde.

Recomandările polițiștilor

Pentru a vă proteja de acest nou tip de amenințare, polițiștii vin în sprijinul cetățenilor cu sfaturi și recomandări preventive:

  • evitați accesarea link-urilor și deschiderea atașamentelor provenite din surse necunoscute;
  • verificați gestionarea periodică a permisiunilor acordate aplicațiilor mobile;
  • utilizați soluții antivirus și actualizați constant semnăturile acestora prin update;
  • activați opțiunea de verificare a securității aplicațiilor mobile instalate și a opțiunii de blocare a celor din surse necunoscute;
  • actualizați sistemul de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat;
  • dacă realizați că sunteți victima acestui tip de atac, evitați cu orice preț autentificarea ca utilizator pe diferite conturi. Mai ales fără a realiza în prealabil o resetare din fabrică a dispozitivului dumneavoastră. Sau recuperarea datelor dintr-un backup creat după instalarea aplicației malițioase!

În cazul în care v-ați autentificat pe anumite conturi, recomandăm să vă schimbați parolele corespondente. Și să activați autentificarea multifactorială, acolo unde este posibil.            

Sesizați orice tentativă de fraudă!

Antrenează-te pentru a identifica tenativele de fraudă online: https://sigurantaonline.ro.       

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI