Eveniment

Un nou autobuz electric, în probe, la RAT Brașov. Peste trei ani, poate vorbim și de achiziția unor asemenea mijloace de transport

NewsBv

Autobuz electric cehoslovac (11)Regia Autonomă de Transport Brașov testează din nou, zilele acestea, un autobuz electric.

Dacă în luna aprilie a anului trecut pe străzile Brașovului a circulat un astfel de autobuz  fabricat în China (pus la dispoziție de către firma constructoare BYD  tocmai pentru ca Regia să-și facă o părere despre mijloacele de transport în comun electrice), acum, la poalele Tâmpei a ajuns un autobuz fabricat de unul dintre cei mai mari producători de autobuze, troleibuze şi autocare din Cehia.

Dotat cu un motor asincron răcit cu lichid, Skoda Electric, instalaţie electrică Cegelec şi acumulatori Winston Battery/Lithium – ion, autobuzul SOR EBN 10.5 are o capacitate de 85 de locuri, un timp de încărcare a bateriilor de 7-8 ore şi o autonomie energetică de 250 de kilometri, viteza maximă pe care o poate atinge fiind de 80 de km pe oră. Acesta a făcut ieri un traseu de probă pe străzile din Centru și a urcat până în zona de Belvedere de pe Drumul Poienii, fără nici un fel de probleme.

Până se pot accesa banii europeni, mai durează!

Acesta nu va fi pus însă în circulație și pe liniile RAT, fiindcă producătorul l-a oferit spre exploatare Regiei doar timp de câteva zile și va face doar câteva curse experimentale. Directorul general al RAT Brașov, Cristian Radu, a precizat faptul că cel mai devreme, achiziția de astfel de mijloace de transport s-ar putea face, în doi, trei ani. „Va fi nevoie să intrăm într-un program dedicat achiziției de astfel de autovehicule, iar acest lucru va fi posibil numai după ce se vor deschide noile axe de finanțare. Va dura cel puțin doi, trei ani până când se vor scrie proiectele, se va aplica pe programe și va începe implementare. Unii sunt pesimiști și spun că nu vom vedea niciodată astfel de autobuze la Brașov, dar eu sunt sigur că vom reuși să avem și astfel de mijloace de transport în comun. Acum avem o nouă experiență cu un autobuz electric, în contextul în care la nivel mondial există o creștere a producției de autovehicule electrice. Totodată, constructorii încearcă acum să limiteze timpul necesar pentru încărcarea unui astfel de autovehicul, să se ajungă la tehnologii care să nu mai împiedice staționarea autobuzului. Am văzut un astfel de autobuz lansat în SUA, pentru care timpul de încărcare a ajuns la numai o oră”, a precizat Cristian Radu.

Autobuz electric cehoslovac (22)Preț de aproape 400.000 de euro

Astfel de autobuze, precum cel fabricat de cehi, ar fi optime pentru circulația în zona centrală, este de părere directorul tehnic al RAT Brașov, Mircea Cenan. „Cu cât vom testa mai multe astfel de autobuze, ne vom face o imagine. Conceptul constructiv al acestuia mi-a plăcut, cu baterii modulare în spate, dar și cu diferențial ca la autobuzele clasice, astfel că este ușor de exploatat”, a explicat Cenan. Un astfel de autobuz costă între 350.000 și 400.000 de euro, în timp ce autobuzul chinezesc BYD, care era de dimensiuni mai mari, costă 500.000 de euro.