Un expert canadian îi învaţă pe angajaţii rezervaţiei de la Zărneşti să descifreze comportamentul urşilor

Un expert canadian îi învaţă pe angajaţii rezervaţiei de la Zărneşti să descifreze comportamentul urşilor

Cristian LapisElse Poulsen, din Canada, expert în comportamentul animalelor sălbatice, s-a aflat timp de o săptămână, în mijlocul celor 77 de urşi din Rezervaţia Libearty din Zărneşti, pentru a-i ajuta pe angajaţi să descifreze comportamentul animalelor.
„Aceşti urşi se simt ca în libertate aici, chiar dacă sunt într-o rezervaţie. Din punct de vedere genetic, au acelaşi istoric ca toţi ceilalţi urşi. Simţul mirosului la un urs este foarte dezvoltat, la fel ca şi văzul. Urşii au diferite moduri de a se saluta, ca şi oamenii. Dacă sunt la o anumită distanţă şi au capul ridicat la aceeaşi înălţime, îşi apleacă puţin capul în semn de salut. Este un gest subtil, care abia se observă. Tot de la distanţă, urşii se privesc ochi în ochi, iar dacă se plac, se salută dând din cap. Ne putem da seama dacă ursul este supărat sau deranjat atunci când îşi ridică buza de sus. Dacă ursul are buza lăsată în jos, relaxată, înseamnă că este mulţumit. Şi urşii zâmbesc pentru motivele lor, ca şi oamenii care zâmbesc pentru motive omeneşti”, a declarat expertul.
Întrebată de Agerpres ce impresie are despre Sanctuarul urşilor de la Zărneşti, după o săptămână cât a petrecut în rezervaţie, Poulsen a precizat: „Este o plăcere. Cred că mi-aş dori să rămân aici. Românii sunt foarte norocoşi că au un asemenea loc”.
Ea a precizat că în Canada nu există o istorie a circului sau a grădinilor zoologice, motiv pentru care nu există problema urşilor ţinuţi în captivitate.
„De exemplu, în Canada, puii de urs rămaşi orfani în urma vânătorii sunt eliberaţi în tot felul de locuri pe care le avem pentru ei. Pot să vă spun că şi noi în Canada avem nevoie de o legislaţie mai bună pentru bunăstarea animalelor”, a concluzionat Else Poulsen.
Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni” Braşov, iniţiator al proiectului Rezervaţiei de la Zărneşti, a declarat, la rândul ei, că prin vizita expertului mondial am reuşit să arătăm că în România există cel mai frumos sanctuar de urşi bruni din lume, unde sunt trataţi normal şi unde li se oferă condiţii apropiate de viaţa în libertate.
Ea a anunţat că ar intenţionează să înfiinţeze anul viitor, în rezervaţie, o tabără pentru copii.
Rezervaţia Libearty Zărneşti s-a construit în anul 2005. Se întinde pe o suprafaţă de 80 de ha, teren pus la dispoziţie de primăria Zărneşti şi adăposteşte 77 de urşi, eliberaţi din captivitate, proveniţi din toată ţara.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Diana Șoșoacă, după ce a primit interdicție în Ucraina pentru 3 ani: Statul Ucraina nu există, ignor şi nu dau doi bani pe interdicţia lor

De top în Brașov