Consilierul local PNL Cătălin Anton susține că Forumul Orașelor Verzi (FOV) este o acțiune de promovare pornită de Allen Coliban cu un rol precis: greenwashing (publicitate înșelătoare, prin care o persoană încearcă să convingă publicul de faptul că este prietenoasă cu mediul)! Și mecanismul ales e verde!
El a explicat, pe pagina personală de Facebook, de ce: „Pentru că de la inițiativa FOV, din 2021, după organizarea acestui așa-zis forum, nu s-a transpus în nicio măsură concretă din partea lui Coliban (singura certitudine o are atunci când se uită pe geam, constată același verde pe Tâmpa, pentru care oricum nu are niciun merit), totul rezumându-se doar la discuții care să îl ducă, aducă și readucă pe scenă, pe primar, dar și alți primari USR. Primarul folosește această mică-mare mascaradă pentru a scoate mai mulți bani din bugetul local al municipiului Brașov, pentru a se promova pe sine, totul fiind o publicitate mascată, pe banii brașovenilor”.
Liberalul spune că a stat de vorbă cu mulți brașoveni, pe care i-a întrebat ce înseamnă pentru ei Forumul Orașelor Verzi și ce beneficii le-a adus.

„N-am găsit nici măcar printre susținătorii USR pe cineva care să ne dea un răspuns concret. De aceea, încercarea de a cerși și scoate mai mulți bani de la Consiliul Local pentru ceva ce e doar un spectacol de imagine ieftin, nu i-a convins pe consilierii locali (exceptând consilierii USR) să arunce banii brașovenilor pe fereastră de dragul primarului, fapt pentru care bugetul cerut a fost diminuat cu 40%, iar cel rămas este puțin mai mare ca anul trecut!”, a mai precizat sursa citată.